A IX-a Conferință a Colegiului Medicilor din Municipiul București va avea loc în mediul online, între 21 și 24 aprilie.
Vaccinarea obligatorie este „necesară într-o societate democratică”, a hotărât recent Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), iar nteresul superior al copiilor trebuie să primeze în toate deciziile care îi privesc, a subliniat instanţa.
De Ziua Mondială a Sănătății, 50 de medici de familie din județul Timiș au început vaccinarea împotriva COVID-19 în cabinetele proprii pentru pacienții înscriși pe liste.
La moment aniversar, Colegiul Medicilor din România le transmite mulțumiri cadrelor medicale – și le urează să găsească în continuare resursele interioare pentru a continua să lupte pentru fiecare pacient.
Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie a publicat pe site-ul oficial răspunsurile primite de la medicii de familie după ce au monitorizat la domiciliu pacienții cu COVID-19.
Colegiul Medicilor Stomatologi din România a transmis recent un punct de vedere în care explică faptul că medicii stomatologi trebuie să respecte măsurile propuse de medicii infecționiști, epidemiologi și de specialiștii în sănătate publică.
Colegiul Medicilor din Municipiul București a anunțat ieri că viitorii rezidenți de Medicină au la dispoziție trei noi volume care îi ajută la pregătirea teoretică.
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghița, a precizat, marți, că în cursul lunii aprilie va începe vaccinarea prin intermediul reţelei primare de medicină de familie.
Trăim curios, trăim pe brânci, trăim în mijlocul unui vârtej dezastruos de informaţii privind molima noului mileniu.
Cel mai amplu eveniment știinţific anual organizat de CMMB, ajuns anul acesta la ediţia a noua, se va desfășura exclusiv online, în perioada 21-24 aprilie 2021.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a precizat, sâmbătă, că nu a existat în guvern sau în coaliție vreo discuție despre reducerea veniturilor medicilor.
Colegiul Medicilor din Municipiul București a anunțat vineri că a lansat o nouă secțiune pe portalul CMMB, dedicate medicilor rezidenți din Capitală.
Nicu Ștefănuță, europarlamentar din grupul Renew Europe, care reprezintă România la Bruxelles, a anunțat recent că țara noastră va primi 14 milioane de euro din Fondul de solidaritate al UE.
Unii medici de familie au refuzat să programeze pacienții la vaccinarea împotriva COVID-19 și recomandă utilizarea celorlalte modalități de programare, a precizat Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie.
Medicii rezidenţi se pot implica în activităţile desfășurate de DSP în contextul pandemiei. Detașarea va fi remunerată și scăzută din stagiul de bază al acestora.
Punctele fierbinţi, incendiare, ale institutului și pneumologiei produc de ani un foc mocnit, real și dureros.
Colegiul Medicilor din Municipiul București a anunțat că începând de astăzi, 22 februarie, formularul pentru eliberarea avizului anual de liberă practică se schimbă.
Putem avea opinii diferite, faţă de un diagnostic sau o recomandare terapeutică, dar atunci când datele știinţifice sunt solide, pe baza lor, marea majoritate a profesioniștilor au aceeași abordare.
Preşedintele Colegiului Medicilor Bucureşti, Cătălina Poiană, a declarat luni că sistemul actual de asigură de sănătate trebuie restructurat.
Colegiul Medicilor din România a anunțat dimineață că va organiza în această seară o conferință, „într-un moment de cumpănă pentru sistemul medical românesc”.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe